Enrique la tine acasa

Oh, cate din noi nu am oftat cu gandul la Enrique cantandu-ne Hero in propria noastra casa? Cate nu am visat sa il avem aproape, macar putin sa ii auzim vocea mladioasa?

Bine, exagerez, dar trebuie sa recunoastem ca e dragutel baiatu', chiar daca statutul de vedeta face asta. Welll, noi l-am avut acasa. DADA! L-am avut pentru 3 ore si jumate in care a cantat incontinuu, acele 3 jumate in care ne-a venit sa ne dam cu capul de pereti pentru ca nu mai suportam aceeasi melodie. Si ne-a cantat Enrique de ne-a innebunit.

Aceeasi piesa pusa pe repeat, la acelasi volum de auzeam versurile si chiar daca nu le stiam complet pana atunci, sigur le-am invatat intre timp. Aceeasi vecini insuportabili, aceeasi muzica data la maxim si acelasi copil tropaitor lasat singur acasa sa-si faca de cap. Am inceput cu tot felul de scenarii, ca sotul detinut si-a omorat nevasta si acum plange deasupra cadavrului [chiar e reusit], ca se muta si plang dupa casa ce o lunga perioada a fost a lor. Si intr-un final s-a oprit, chiar cand ne pregateam sa iesim pe usa pentru ca deja ne sangerau urechile. Zgomotul tacerii e cel mai satisfacator.

Multumim Enrique ca ne-ai fost alaturi, speram sa nu se mai intample!!

reteta pentru noapte alba

ce fac fetele cand stau aiurea si simt ca ar avea cate ceva sa-si zica si parca nu le ies cuvintele pe gura? se muta in bucatarie, isi pun mult suc in cani si incep sa vorbeasca. pe rand, despre aventurile verii, ca doar nu au mai stat de cateva luni bune de povesti. se afla noutatile, dar si chestiile pe care am omis sa ni le spunem in ultimul timp. se iau toate de la capat, se trece de la o poveste la alta, se rade, se mai aprinde cate o tigara in cazul fumatoarei, ne amintim de unde s-a pornit discutia si o luam iar inainte cu explicatii. din cand in cand se mai arunca un ochi la ceas, se pufneste in ras cand se constata trecerea timpului, parca numa ce era 2, uite ca acum se lumineaza. pe la 8 facem putina miscare ca parca am amortit, mergem sa vedem cine s-a trezit in lumea virtuala, dar ne intoarcem inapoi la locurile noastre. punem de cafea, ca doar e dimineatza, ne miram cat suntem de active, promit ca peste 2 sapt cand incep sa merg la birou ne trezim impreuna la 7juma si bem cafea si mancam, expresso-ul refuza sa funtioneze, deducem ca s-a infundat si are nevoie de cillit, renuntzam si facem cafea la oala. ne chinuim cu strecuratul, radem si vorbim tampenii. oboseala isi face loc, ni se face frig, ne asezam si continuam cu povestea. mai consultam din cand in cand ceasul, arata ora 11, acum ne mutam cu totul in camera si incepem sa radem din orice prostie. parca cealalta ar asculta o melodie populara pentru ca mai apoi sa aiba ce fredona. gataaaa, e trecut de 12, una din noi munceste, iar cealalta trebuie sa plece spre arad ca nu mai are ce face pe acolo. impacheteaza, o ia spre gara, fuge dupa tren si se pune sa citeasca dupa ce se aseaza. somnul ii invadeaza corpul si e tentata sa atipeasca. parca totul e potrivit pentru un somn bun, mai ales leganatul trenului in bataia placuta a razelor de soare. atunci realizez ca e ora 16 si nu am dormit deloc azi noapte. dar a meritat. mersi, sonia, pentru companie!