Cine n-are batrani... n-are

Niciodata nu am inteles zicala cu "cine n-are batrani, sa-si cumpere". Cine si-ar dori batrani?
Cred ca mi se trage de la faptul ca in mai putin de o luna implinesc 21 de ani. Nu vreau sa imbatranesc, nu vreau sa fiu o povara. Poate ca simt asta pentru ca ai mei nu sunt in relatii prea apropiate cu mamele lor, fiind crescuti de catre bunici. Cu toate ca ne-am promis, noi cei din grupul vesel ca la batranete ne vom aduna tot in smart, vom sta tot la aceleasi mese si vom croseta ciorapei pentru nepotei, ca nu vom mai vorbi despre toale si masini, ci despre ce vieti frumoase am avut, parca totusi nu imi vine. Mai ales ca, de cand ma stiu, eu zic ca nu vreau sa traiesc mult pentru ca nu vreau sa ma vad imbatranind.
Am auzit tot felul de povesti cu batrani, care mai de care mai apropiati de senilitate, persoane care lasate singure ies pe hol si incearca sa intre in apartamentele vecinilor sau care au impresia ca aud tot felul de zgomote de petrecere de sus si cheama politia.
Noi avem noroc, batranica din apartamentul de sub noi, nu are nimic de comentat. Chiar daca noua ni se pare ca e putin speciala, cand imi spune ca merge acasa si ea de fapt se indreapta spre o cu totul alta directie, sau cand imi povesteste de eleva ei care vorbeste foarte urat, dar care nu este chiar eleva ei, sau cand se cearta cu personajele imaginare de la ea din casa care ii scot hainele din dulap, de o auzim din baie. Sau poate ni se pare noua.
Si totusi, unii chiar au nevoie de ajutor specializat. Din pacate acest lucru e cam imposibil la noi in tarisoara.
Si totusi, daca "cine n-are batrani, sa-si cumpere" se refera la "faceti fericit un batran si nu-l lasati sa fie singur"?

Enrique la tine acasa

Oh, cate din noi nu am oftat cu gandul la Enrique cantandu-ne Hero in propria noastra casa? Cate nu am visat sa il avem aproape, macar putin sa ii auzim vocea mladioasa?

Bine, exagerez, dar trebuie sa recunoastem ca e dragutel baiatu', chiar daca statutul de vedeta face asta. Welll, noi l-am avut acasa. DADA! L-am avut pentru 3 ore si jumate in care a cantat incontinuu, acele 3 jumate in care ne-a venit sa ne dam cu capul de pereti pentru ca nu mai suportam aceeasi melodie. Si ne-a cantat Enrique de ne-a innebunit.

Aceeasi piesa pusa pe repeat, la acelasi volum de auzeam versurile si chiar daca nu le stiam complet pana atunci, sigur le-am invatat intre timp. Aceeasi vecini insuportabili, aceeasi muzica data la maxim si acelasi copil tropaitor lasat singur acasa sa-si faca de cap. Am inceput cu tot felul de scenarii, ca sotul detinut si-a omorat nevasta si acum plange deasupra cadavrului [chiar e reusit], ca se muta si plang dupa casa ce o lunga perioada a fost a lor. Si intr-un final s-a oprit, chiar cand ne pregateam sa iesim pe usa pentru ca deja ne sangerau urechile. Zgomotul tacerii e cel mai satisfacator.

Multumim Enrique ca ne-ai fost alaturi, speram sa nu se mai intample!!